Deranjați de speculațiile presei internaționale, care îl dau pe Neymar ca și transferat la Real Madrid, oficialii grupării braziliene Santos au luat imediat poziție.
Pedro Luis Nunes, directorul tehnic al fostei echipe a legendarului Pele, îi amenință pe cei de la Real Madrid cu o reclamație la FIFA dacă se va dovedi faptul că au încercat să negocieze întâi cu agentul jucătorului, fără a încerca să obțină acordul clubului:
„Nu există nicio înțelegere între vreun club și Neymar. Să fie clar, nu există nicio propunere concretă, iar speculațiile sunt specifice perioadei de transferuri. Cluburile europene au prostul obicei de a discuta doar cu agenții jucătorilor, iar dacă se va demonstra că și în acest caz s-a procedat la fel, ne vedem nevoiți să reclamăm situația la FIFA, așa cum am mai făcut-o și față de Inter. Dacă există formații care îl vor pe Neymar, atunci să discute cu noi și să achite clauza de 45 de milioane de euro. În caz contrar, noi vrem ca el să rămână la Santos, nu avem intenția de ne vinde niciuna dintre vedete”, a spus Nunes, conform As.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER